Masterclass culinar cu bucătarul șef Alexandru Remezov
Pe 18 octombrie, METRO a devenit o veritabilă oază de culori și arome, oferind un masterclass culinar deosebit dedicat educației gastronomice din Republica Moldova. Sub îndrumarea maestrului bucătar Alexandru Remezov, profesori din 19 școli profesionale din întreaga țară s-au reunit pentru a explora noi tehnici și combinații inovative de ingrediente.


„Pentru METRO este esențial să sprijinim educația gastronomică din Republica Moldova. Acest masterclass nu doar că promovează învățătura practică, dar și deschide noi oportunități pentru viitorii bucătari ai țării noastre.”
Liuba Birina, Marketing, PR and Corporate Communications Manager METRO Moldova
Galeria Evenimentului
Alexandru Remezov, bucătar-șef la Keller Holz Gastro Family a împărtășit din vastul său know-how acumulat în cei 19 ani de activitate în domeniu. De-a lungul evenimentului, participanții au învățat tehnici inovative și au experimentat rețete originale, folosind ingrediente de calitate oferite de METRO.