Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori – o sărbătoare a talentului și pasiunii culinare
METRO Moldova a fost mândru partener la cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Național Gastronomic pentru Juniori, desfășurat pe 24 mai 2024 la Școala Profesională nr. 2 din municipiul Chișinău. Evenimentul a reunit aproximativ 104 tineri talentați, cu vârste între 16 și 20 de ani, din 18 instituții de învățământ din țară, care și-au demonstrat competențele culinare.
Organizat de Comitetul Sectorial pentru Promovarea HoReCa și Restaurante (CSFPCHR) și METRO Moldova, acest campionat anual își propune să descopere și să sprijine noile talente din domeniul gastronomic, oferindu-le tinerelor talente oportunitatea de a-și pune în valoare abilitățile și de a-și lansa carierele în gastronomie. Evenimentul servește drept platformă de exprimare pentru viitorii chefi, cofetari și brutari, inspirându-i să inoveze și să excelleze în meseria lor.

Galeria evenimentului
Este o onoare să susținem acest frumos eveniment
METRO Moldova a susținut acest campionat prin oferirea ingredientelor de cea mai proaspătă calitate, în special din categoria produselor de marcă proprie. Mai mult, câștigătorii de la toate probele de concurs au primit seturi de produse din această gamă.